Bărbatul de 47 de ani s-a prezentat ca fiind un șaman cunoscut în Elveția. Acesta a fost arestat pentru exces de viteză, după ce a trecut granița din Spania, de unde își cumpărase marijuana, în Franța, scrieL”Independant.
Oamenii legii au găsit asupra acestuia o cantitate mare de canabis, bărbatul susținând că îi era necesară pentru consumul personal de „40-50 de joint-uri pe zi”.
În fața judecătorilor, șamanul a spus că în el se găsesc mai multe personalități, iar atunci când a fost prins conducând cu viteză era posedat de spiritul marelui campion de Formula 1 Michael Schumacher.
„Michael Schumacher mă forțează să conduc așa. Deci conduc ca un nebun, dar nu este vina mea. Știam că erau vameșii acolo, dar spiritul era mai puternic decât mine”, a declarat bărbatul în instanță.
Totodată, șamanul susține că spiritul i-a spus că Marine Le Pen va fi următorul președinte al Franței.
Acesta a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru faptele sale.
Foto: Hepta